Boudoir, Fotografie

Fotografia de boudoir

sedinta-foto.nude

Din secretele fotografiei de boudoir

Fotografia de boudoir surprinde partea sofisticată, şic şi senzuală a subiectului într-un cadru intim, pentru plăcerea acestuia și/sau a partenerului. De obicei subiectul nu are experiență în a poza, iar nuditatea și sexualitatea sunt mai degrabă sugerate decât explicite. Ședințele se pot desfașura într-un studio sau chiar într-un cadru personal ales de client.

Acest tip de artă fotografică s-a conturat prin anii 1920, în America, și a fost influențată și de fotografiile erotice tip carte poștală franceze din secolele 19 și 20. Fotografiile erau trimise de femei viitorilor soți pe care voiau să îi surprindă sau chiar partenerilor care erau în armată sau peste mări.

Termenul “boudoir” își are originile în cultura franceză și desemna un salon intim în care femeile din marea burghezie își primeau confidentele și împărtăşeau secrete.

Fotografia de boudoir încearcă să captureze frumusețea corpului unei femei, vulnerabilitatea și emoțiile ei. Pentru asta este important ca ea să se simtă confortabil și să aibă încredere în fotograf. Este bine să vorbească încă de la început pentru a ști care sunt așteptările fiecăruia dintre ei, iar fotograful trebuie să fie deschis la ideile ei.

Pentru a crea fotografii subtile și senzuale, femeia trebuie să fie surprinsă în poziții cât mai naturale, fară a privi camera de cele mai multe ori, iar lumina să fie una caldă. Hainele și lenjeria mai mult insinuează decât arată, iar machiajul este unul delicat. Fotograful poate trezi amintiri ale subiectului pentru a putea suprinde emoții și stări autentice.

Fotografia de boudoir este o fotografie de artă, nu una de consum general. Ea aparţine în aceeaşi măsură fotografului şi subiectului, însă, datorită naturii intime a acesteia, orice publicare a produsului finit trebuie discutată şi contractată separat.

Acest gen de fotografie reușește să le ofere femeilor încredere în frumusețea lor naturală și curaj să fie elegante, senzuale, jucăușe.

About Florentina

Sunt fotograf boudoir, nude si outdoor de 6 ani si am ales sa lucrez in aceasta zona pentru ca sunt domenii nonconformite, ce nu presupun urmarirea unui sablon, lucru pe care mi l-am dorit din momentul in care m-am apucat de fotografie.

Related Posts